Marți, 27 noiembrie, la VOCEA ROMÂNIEI SEZONUL 2, încep edițiile Live. Cei patru antrenori de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, îi vor aduce în fața publicului, rând pe rând, cei șase membri din echipa lor.
În prima ediție Live vor cânta doar câte trei din cei șase membri ai fiecărei echipe, coordonate de cei patru antrenori, Loredana, Smiley, Horia Brenciu și Marius Moga.
Din cei 14 concurenți care au trecut de etapa Audițiilor pe nevăzute, Horia Brenciu a păstrat în echipa sa pe Laurian Manta, Vlad Simon, Maria Cojocaru, Dalma Kovacs, Julia Mayaya și Ioana Cristea.
â— Laurian Manta, un băiat de numai 16 ani, a fost una dintre revelațiile audițiilor pe nevăzute de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Adolescentul a reușit să întoarcă toate cele patru scaune și să îi uimească pe antrenori cu calitățile sale vocale. „Îmi aduci aminte de mine la 16 ani, când mergeam la Mamaia” i-a spus Loredana. „De asta e frumoasă emisiunea asta. Pentru că avem parte de surprize de genul asta. Eu când am auzit vocea ta, credeam că e a unui băiat de 25 de ani cel puțin”, a mai adăugat și Smiley. Cel mai convingător a fost însă Horia Brenciu, cel care a reușit să îl ia la el în echipă.
â— Vlad-Mihail Simon este solist vocal și trompetist în trupa „The Renegades”. A început să cânte la 8 ani ca soprană în corul bisericii din Ineu. La 12 ani a compus prima piesă cu ajutorul tatălui său, iar la 14 ani a intrat la Liceul Militar de Muzică din București. Muzica înseamnă totul pentru el, aceasta dă sens vieții lui. Acesta a urcat pe scenă cântând melodia „Faith”. Horia Brenciu s-a întors încă de la primele note pe care tânărul le-a scos. Brenciu nu a fost singurul jurat care l-a vrut în echipa sa. Marius Moga a apăsat și el butonul aproape de finalul meldoiei. Horia Brenciu a fost juratul ales de tânăr.
â— Maria Cojocaru, o tânăra din Sibiu, a întors toate cele patru scaune la doar câteva momente după ce a început să cânte. Pentru a o convinge, Horia Brenciu a mers până-n pânzele albe. Pentru că Maria a ales să cânte desculță, Horia nu a ezitat să rămână și el în picioarele goale pe scenă, plimbându-se dintr-o parte în alta și enumerând motivele pentru care ar trebui să fie ales.
â— Dalma Kovács avea la grădiniță cea mai puternică voce din grupul ei, iar în școala primară dădea tonul melodiilor în orele de muzică. Mama a fost cea care i-a trimis, pe Dalma și pe fratele ei, la Școala Populară de Arte, secția canto. Având spectacole în cadrul școlii, a fost cooptată să facă parte din trupa Vertigo ca solistă. Au urmat doi ani de jazz intens, cu concerte multe și ore de studiu vocal. Dalma Kovacs a urcat pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, cântând melodia „A night like this”. Loredana a fost primul antrenor care a întors scaunul, urmată la scurt timp de Smiley. Horia Brenciu nu a stat nici el prea mult timp pe gânduri înainte să apase butonul. Marius Moga s-a întors și el cu doar câteva minute înainte de finalul melodiei. Concurenta a ales să meargă mai departe în show alături de Horia Brenciu.
â— Julie Mayaya, moldoveanca cu rădăcini în Congo a fost una dintre revelațiile EPISODULUI 4 ale emisiunii VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Scaunele celor patru antrenori s-au întors imediat, iar lupta a început. Pentru a fi cât mai convingător, Horia Brenciu a ținut să o îmbrățișeze pe Julie, însă nici ceilalți antrenori nu s-au lăsat mai prejos. Decizia concurentei a fost însă clară, iar Horia Brenciu a fost antrenorul ales de tânără pentru a merge mai departe în competiția VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2.
â— Ioana Cristea face parte din echipa lui Horia Brenciu. Emoțiile au fost atât de mari pentru ea încât după ce a coborât de pe scenă nu se putea opri din plâns. „Am început să cânt de la 3 ani. Părinții mei au fost cei care au descoperit că am voce, aceasta moștenind-o de la tatăl meu. Ambii părinți sunt iubitori de muzică și mi-au insuflat și mie această dragoste”, a declarat Ioana.
VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, dă startul marți, 27 noiembrie, primei ediții Live.